CFR Cluj și-a cerut scuze public suporterilor, finanțatorului Ioan Varga și sponsorilor, printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare, după umilința trăită în Suedia. Echipa antrenată de Dan Petrescu a fost zdrobită de BK Haecken cu scorul de 7-2 (4-1), joi seara, pe Hisingen Arena din Goeteborg, în prima manșă a play-off-ului Conference League. „Nu putem începe altfel decât cerând scuze: suporterilor noștri, care ne susțin trup și suflet oriunde am fi; finanțatorului, care își dedică toate resursele, atât financiare, cât și emoționale, pentru ca echipa să nu ducă lipsă de nimic; sponsorilor și partenerilor noștri, care ne sunt alături, cred în noi și ne susțin necondiționat, și tuturor celor care iubesc acest club. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm acest rezultat și această prestație, este imperios necesar să reflectăm asupra celor întâmplate. Această înfrângere nu ne definește, nu ne reprezintă și nu are nicio legătură cu spiritul CFRist, spirit în care credem cu toții. Vă asigurăm, însă, că munca noastră nu va înceta niciodată, indiferent de momentul prin care trecem.
Minivoleibalistele CS Medgidia, conduse de Nicoleta Cangea, au intrat, recent, pe teren, pentru un amical cu CSM Constanța, înainte de startul campionatului. „A fost un joc frumos, plin de energie și emoție, iar la final chipurile sportivelor noastre spuneau totul. Felicitări micilor noastre voleibaliste pentru dăruire și pentru atmosfera minunată pe care au creat-o!”, au transmis reprezentanții CS Medgidia. CS Medgidia minivolei CS Medgidia minivolei Citește și: FOTO Tinerii excepționali
.
La Campionatul Național de Dinghy s-au înscris peste 38 de echipaje, iar cursele vor fi susținute pe clasele OPTIMIST (copii 9-14 ani) și ILCA 4/6/7 (peste 14 ani), cu aproximativ 75 de sportivi participanți, dintre care 90% sunt copii și tineri până în 25 de ani. Printre concurenți se numără și Ebru Bolat, care a înregistrat pentru România cel mai bun rezultat din istoria țării la acest sport: locul 9,
.
Alin Mihai Savlovschi, în vârstă de 19 ani, legitimat la Clubul Sportiv Medgidia, originar din Chilia Veche, este unul dintre atleții cu care județul Constanța și România se mândrește. Antrenat de Nicolae Sandu, Alin a obținut performanță după performanță după ce, în 2022, a decis să treacă de la nivelul de amator în sportul care îi aduce, de la o lună la alta, tot mai multă recunoaștere. Alin Mihai Savlovschi
.
Printre acești tineri se află și Carol Popa, sportiv legitimat la CSM Constanța, unul dintre cei mai promițători sportivi români ai generației sale în triatlon. Absolvent al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, secția Atletism, Carol și-a început cariera sportivă încă din clasele primare, continuând să se perfecționeze la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și la Școala Gimnazială Nr. 24 „Ion Jalea”. Carol a fost admis la Facultatea de Educație Fizică
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.