Ministrul ucrainean: Rusia transformă Crimeea într-un punct de agresiune în Marea Neagră
Rusia a distrus arhitectura securității în Marea Neagră și militarizează peninsula Crimeea, folosind-o ca bază pentru viitoare agresiuni. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, în cadrul conferinței „Reconstruirea Ucrainei: securitate, oportunități, investiții”, desfășurată la București.