Bursele școlare se acordă proporțional cu zilele de școală din fiecare lună
Documentul oficial arată că, dacă ziua de 20 cade în weekend sau sărbătoare legală, plata burselor se face în ziua lucrătoare anterioară. Unitățile de învățământ trebuie să transmită listele cu beneficiari și sumele către inspectoratele școlare până în data de 20 a fiecărei luni.
Inspectoratele școlare, la rândul lor, transmit situația către Ministerul Educației până în data de 25. Valoarea bursei de merit este de 450 de lei lunar, dar suma primită poate fi calculată proporțional cu numărul de zile de curs din lună, conform deducțiilor oficiale.
Potrivit ziarulamprenta.ro, bursele sociale și tehnologice au un cuantum de 300 de lei, care poate fi majorat de autoritățile locale. În plus, din acest an nu se mai acordă burse de performanță și reziliență. Bursele de merit se oferă automat elevilor cu media generală minimum 9,00 și cu nota 10 la purtare.
De asemenea, bursele pot fi acordate pentru cel mult 15% dintre elevii fiecărei clase, iar elevii cu 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună își pierd dreptul la bursă pentru acea perioadă. Dacă în lună apar vacanțe, bursele sunt calculate proporțional cu zilele efective de școală, după formula specificată în document.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail