Unul dintre acești tineri este David Bălan, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic George Călinescu din Constanța. David este pasionat de muzică, în forma ei sinceră, vibrantă, uneori haotică, dar întotdeauna vie. „Sunt pasionat de arta de a crea universul sonor pe care noi îl numim piesă”, spune David. Este o definiție poetică pentru cineva care bate în tobe de 3-4 ani și care a transformat ceea ce părea inițial un hobby extrașcolar într-o parte activă din viața școlii. Acest lucru a devenit posibil datorită deschiderii conducerii Liceului George Călinescu, care i-a oferit cadrul și sprijinul necesar pentru a se exprima artistic. David a început Liceul Ovidius, apoi a plecat în clasa a VIII-a la Liceul George Călinescu. A ales acest liceu, după ce a paticipat la un eveniment muzical organizat de liceu, iar prietena lui Ana, elevă acolo, l-a recomandat ca toboșar – poziție de care organizatorii aveau mare nevoie. „De atunci, am avut numeroase cântări și evenimente în liceu”, povestește David. Dincolo de viața școlară, tânărul și-a construit un parcurs muzical impresionant. Prima trupă în care a activat se numea Awake The Demons, alături de care a avut ocazia să cânte în Norvegia și să urce pe scena celebrului festival ArtMania, desfășurat în inima Sibiului. „Am cântat alături – nu pe aceeași scenă, dar în același festival – de trupe internaționale precum Korn”, spune cu mândrie David. După doi ani, a părăsit Awake The Demons și s-a alăturat formației Dividing By Zero. Din păcate, lipsa unor oportunități similare și diferențele de viziune muzicală au dus în cele din urmă la destrămarea proiectului. Astăzi, David își continuă explorarea sonoră, dornic să creeze, să cânte, să experimenteze. Are maturitatea unui artist care știe că fiecare etapă contează, chiar și cele mai grele. Iar pentru cei care îl cunosc, e clar că muzica lui nu se oprește aici. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, David Bălan a vorbit despre pasiunea pentru muzică, pe care a descoperit-o în pandemie, în clasa a VI-a, fiind atras de trupe metal și de energia secției ritmice, în special a tobelor. În timp, a învățat să cânte și la chitară, din dorința de a compune propria muzică. A avut mai multe prestații scenice memorabile, printre care primul concert, participarea la ArtMania și un show în Norvegia alături de trupa Awake The Demons. Deși a evoluat mult în cadrul acestei trupe, a părăsit-o din cauza pierderii pasiunii autentice și a compromisurilor făcute în procesul creativ. Una dintre cele mai mari provocări a fost găsirea unor colegi de trupă cu viziuni muzicale similare și menținerea motivației de a evolua. Depășește blocajele descoperind noi stiluri și lăsându-se inspirat de artiști precum Joey Jordison (Slipknot), Type O Negative, Pantera sau Metallica. Momentul care i-a adus cea mai mare împlinire a fost concertul de la ArtMania, dar și micile victorii personale, precum stăpânirea pedalei duble la tobe sau învățarea primelor acorduri la chitară. Reușește să îmbine școala cu muzica fără compromisuri majore, simțind că pasiunea îl echilibrează. Nu planifică în detaliu fiecare concert, ci se lasă purtat de emoția momentului, considerând muzica un mediu de exprimare sinceră și de conectare cu publicul. Pentru David, muzica nu este doar un hobby, ci este un sprijin emoțional, o formă de comunicare profundă și o modalitate de a crea ceva cu sens. De aceea, chiar dacă nu o vede ca sursă principală de venit, nu exclude visul de a deveni cândva un artist cunoscut. Am descoperit dragostea pentru muzică în clasa a 6-a, în timpul pandemiei. Deși de mic eram înconjurat de muzică (în special rock), nu era mai mult decât un sunet de fundal. Însă, mai târziu, prin descoperirea trupelor de metal mai extreme și mai neobișnuite, am început să văd muzica mai mult decât ceva ce pui în mașină ca să nu te plictisești. Am început să simt piesele, iar primul lucru care îmi atrăgea atenția era secția ritmică, în special toba. Dorința de chitară a venit din dorința de a-mi scrie mie propria muzică. Cele mai importante performanțe scenice pentru mine sunt, desigur, primul concert, concertul din Norvegia și ArtMania. Pentru mine, acestea reprezintă concertele cu cea mai pură emoție și pasiune când vine vorba de cântat. Publicul te ajută enorm în a-ți înapoia energia pe care o dai, însă, dacă emoția transmisă nu este una adevărată, atunci publicul care a venit să te vadă va întoarce înapoi același dezinteres. Drumul cu ATD a fost, n-am să mint, o experiență de dezvoltare. A fost prima mea trupă și am evoluat enorm de mult și ca om, dar și ca toboșar, însă mai târziu energia și pasiunea de la început s-au transformat în dorința de a scoate o piesă cu orice preț, nemaicontând calitatea sau emoția, lucru care (pe lângă multe altele) m-a făcut să părăsesc proiectul. Cât despre ArtMania, pot să spun că a fost pentru mine un concert mai mult decât reușit. Toți eram „in the zone”, publicul era extrem de numeros pentru noi (pe undeva pe la 650 de oameni, posibil mai mult), iar sunetul era imaculat. A fost penultimul meu concert cu ei și mă bucur tare mult că am încheiat călătoria mea în Awake cu acel concert și cel de la Out Of Doors Fest. Provocarea principală a fost găsirea persoanelor care să aibă aceeași pasiune și gândire față de muzica pe care o cântăm. Aceasta poate fi depășită doar prin a fi foarte selectiv cu colegii de trupă, lucru care a fost greu de făcut la început. Însă cea mai „profundă” este lipsa drive-ului de a evolua. Ca instrumentist, țelul tău este perfecțiunea, chiar dacă știu că așa ceva nu se poate obține; este ideea perfecționării instrumentului până la limita fiecăruia. Însă, după un moment descurajator, acea dorință pare să dispară și intervine stagnarea, iar stagnarea înseamnă moarte pentru spiritul creator. Depășirea acestui blocaj poate fi făcută prin descoperirea genurilor neascultate până atunci și prin inspirația dată de alți instrumentiști. Nu vreau să văd muzica ca pe un job sau ca pe o obligație, deci o să fie o activitate apropiată de suflet, însă în care nu îmi voi baza situația financiară. În același timp, toți avem vise de a fi într-o zi un muzician cunoscut, deci voi lăsa la voia sorții viitorul. În primul rând Joey Jordison, toboșarul trupei Slipknot, apoi Type O Negative în mare parte la chitară și bass, mai nou Ripping Corpse, Demolition Hammer, Pantera, Woods of Ypres și, normal, Metallica. În primul rând, am simțit o deschidere astronomic mai mare la Călinescu față de Ovidius. Pe lângă asta, lipsa oamenilor închiși la minte și posibil narcișiști m-a lăsat să mă dezvolt ca om și să am parte de tovarăși și prieteni apropiați. Cât despre partea muzicală, aici trebuie să le mulțumesc domnilor directori că au lăsat loc și pentru pasiunile noastre, nu doar pentru învățat. Sunt sigur că Ovidius este bazat pe ideea învățământului din trecut, însă eu nu m-am regăsit acolo (mai degrabă aș putea spune că era să mă pierd eu pe mine acolo). Am urât și încă urăsc liceele de elită pentru snobismul profesorilor și al elevilor (în special Ovidius), dar cu timpul am învățat să mă detașez și să las trecutul la locul lui. Este greu de spus, dar aș zice ArtMania din nou, iar lângă acesta ar fi momentul când am învățat pentru prima dată să cânt la pedala dublă a tobei și momentul când am învățat primele acorduri la chitară. Niciodată nu am avut un moment în care simțeam că trebuie să aleg. Chiar și atunci când eram în a 8-a și trebuia să dau examenul, cu 2 zile înainte de proba de română, aveam un concert la deschiderea unui pub din Constanța. Mereu îmi fac cumva timp pentru ce îmi place cu adevărat, pentru că mă echilibrează într-un mod ciudat. Iar cântatul, după cum am spus mai sus, se împletește cu școala prin concertele de la liceu. Ce vine pe moment. Nu sunt genul care să premediteze un concert sau o prestație pentru că simt că ea vine din autenticitatea emoției. Piesele sunt și un mediu bun de a descărca frustrările trăite, lucru care unește surprinzător de mult oamenii și este o legătură dintre public și artist. Muzica mi-a oferit din punct de vedere emoțional confort, descărcare, bucurie, curiozitate și multă inspirație. A fost acolo când nu aveam cu cine să vorbesc sau cine să mă înțeleagă, iar acum îmi dă dorința de a crea la rândul meu ceva meaningful. Muzica reprezintă pentru fiecare altceva. Pentru unii este doar fundalul altor activități, pentru alții este un simplu hobby unde emoțiile și pasiunea au rolul principal, însă pentru cei care văd muzica ca o direcție de viață, nimic nu mai contează în afara artei de a crea și descoperirii altor genuri. Așa că nu pot spune că este corect sau incorect să vezi muzica ca pe un simplu hobby, însă sunt sigur de faptul că nimeni care a început cu muzica ca un hobby nu va ajunge mai târziu să se gândească că aceasta să fie o direcție de viață. Sursă foto: David Bălan/arhivă personală Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Andrei Daniel Dodu, absolvent al Colegiului Mihai Eminescu, cu performanțe remarcabile în informatică și securitate cibernetică