Tânăra sportivă, în vârstă de 22 de ani, antrenată de Carmen Botea, a cucerit medalia de aur la proba de triplusalt, cu o săritură de 14,05 metri – cea mai bună performanță personală și totodată rezultatul care i-a adus titlul de campioană europeană. Competiția a reunit peste 1200 de sportivi din 44 de țări, iar prestația Alexiei a demonstrat încă o dată valoarea școlii constănțene de atletism. În calificări, sportiva reușise o săritură de 13,47 metri, a șasea performanță a probei. Pe podium s-au clasat, alături de ea: „Municipalitatea își exprimă aprecierea față de întreaga echipă care a contribuit la acest succes și reafirmă angajamentul de a susține sportivii de performanță care promovează valorile și imaginea orașului Constanța pe plan internațional. Felicitări, Alexia Dospin! Mult succes în competițiile viitoare!”, transmit reprezentanții Primăriei Constanța. Citește și: Alexia Ioana Dospin, de la CSM Constanța, medalie de AUR în finală la triplusalt, la Campionatele Europene U23, de la Bergen
Chiar dacă sunt în vacanță, micuții fotbaliști născuți în 2015 și antrenați de Daniel Dogaru nu iau pauză de la performanță. Au obținut locul 1 la Turneul Amical susținut la Năvodari. Copiii au învins cu 8-0 pe Barcelona Academy2 și cu 6-2 pe Atletic Club Constanța. O victorie categorică au avut-o și în fața echipei Luceafărul Constanța, pe care au învins-o cu 5-1. De asemenea, elevii lui Daniel Dogaru au
.
Concursul a reunit peste 450 de sportivi din întreaga țară, iar Bogdan, legitimat la Atena Sport Club – Școala de Înot Răzvan Florea, s-a numărat printre cei mai buni la categoria juniori 2. Antrenat de profesorul Nicola Florin, tânărul a reușit să urce pe podium în patru probe: Aceste performanțe vin în continuarea rezultatelor excelente obținute în primăvara acestui an, când, la Campionatul Național de Înot (9–13 aprilie 2025, Otopeni),
.
Eric face parte din lotul Federației Române de Kempo și luptă pentru medalii în prestigioasa competiție din Emiratele Arabe Unite. Această participare reprezintă o oportunitate excepțională pentru Eric de a concura alături de cei mai buni tineri practicanți de arte marțiale mixte din lume, în cadrul uneia dintre cele mai importante competiții de profil la nivel internațional. Eric a participat și la ediția din 2024 a la Campionatul Mondial de
.
Potrivit reprezentanților CS Medgidia, „la club creștem campioni în sport și în viață! Punem accent pe respect, disciplină, prietenie și fair-play. Nu tolerăm violența – nici în sală, nici în afara ei. Credem cu tărie că sportul formează caractere și ne dorim ca fiecare copil care ne trece pragul să devină un exemplu pentru cei din jur. Continuăm să fim un loc sigur, educativ și sănătos pentru toți copiii pasionați
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.