Inspectorii au verificat mai mulți operatori economici care desfășoară activități comerciale în zonă, iar concluziile sunt îngrijorătoare: spații murdare, produse depozitate în condiții improprii, lipsă de autorizații și chiar comportamente agresive față de echipele de control. ”Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India. Fac această nouă avertizare publică plecând de la ideea că aceste structuri au crescut sub ochii autorităţilor. Între noi, cei care verificăm existenţa tuturor avizelor şi autorizaţiilor, şi cei care contestă aceste demersuri cred că Protecţia Consumatorilor are dreptate”, a declarat Horia Constantinescu. La IOBELLAIZ SRL, printre deficiențele constatate se numără: Agentul ecopnomic a primit o invitație la sediul comisariatului pentru clarificări privind neregulile constatate. La TIA STAR CO SRL, printre deficiențele constatate se numără: TIA STAR CO SRL a fost sancționată, fiind aplicate un Proces Verbal de Constatare și Sancționare – 20.000 lei amendă contravențională, 6.500 lei contravaloarea unor măsuri complementare sau sancțiuni cumulative și Oprirea Temporară a Prestării Serviciilor. La GREEN & RED 68 SRL, printre deficiențele constatate se numără: Agentul economic a primit o invitație la sediul comisariatului pentru clarificări privind neregulile constatate. La SP MAGIC SRL, printre deficiențele constatate se numără: S-au aplicat 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 23.000 lei (20.000 + 3.000 lei); un avertisment și măsuri complementare conform legislației în vigoare. La EXCLUSIV HAPPY, printre deficiențele constatate se numără: Agentul economic a primit o invitație la sediul comisariatului pentru clarificări privind neregulile constatate. La COMPLEX MARIAGE, printre deficiențele constatate se numără: Aici s-au aplicat două amenzi una de 7000 lei și una de 1500 lei, cu oprirea temporară a serviciilor. La NEW LITORAL CONCEPT SRL, printre deficiențele constatate se numără: Inspectorii au aplicat o măsură de oprire temporară a prestării serviciilor, două amenzi contravenționale în valoare totală de 11.000 lei (10.000 + 1.000 lei) și o ordonanță de retragere a unor produse în valoare de 9.296 lei. La ALEXMON IMPEX, printre deficiențele constatate se numără: Au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 6.500 lei (5.000 + 1.500 lei), o măsură de oprire temporară a prestării serviciilor și o ordonanță de retragere de produse în valoare de 1.113 lei. La NEW ORIENTAL DELIGHT, printre deficiențele constatate se numără: depozitare neconformă a băuturilor răcoritoare. Agentul economic a primit o invitație la sediul comisariatului pentru clarificări privind neregulile constatate. Pentru această abatere, s-a dispus o ordonanță de retragere de la comercializare a produselor în cauză, în valoare de 1.638 lei. Sursă foto video: CJPC Citește și: VIDEO Protecția Consumatorilor, acțiune în forță pe litoral. Horia Constantinescu: Faleza Belona arată ca în Pakistan sau India
Miercuri, 25 iunie de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Joi, 26 iunie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie; iar de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului. Vineri, 27 iunie, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, comuna Cogealac. La acest
.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte: 1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 20.05.2025; 2. Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 27.05.2025; 3. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 30.05.2025; 4. Proiect de hotărâre nr. 243/2025 privind acordul de numire a
.
Deși, în primă instanță, judecătorii de la TribunaluL Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal, hotărâseră să suspende hotărârea Consiliului Local Constanța care transformase Școala Gimnazială Nr. 22 IC Brătianu în structură a Liceului Tehnologic Pontica, judecătorii de la Curtea de Apel au admis astăzi, 24 iunie 2025, recursul Consiliului Local. Astfel, Curtea de Apel a casat hotărârea Tribunalului și, în urma rejudecării, a decis că nu se impune suspendarea
.
Inspectorii au verificat mai mulți operatori economici care desfășoară activități comerciale în zonă, iar concluziile sunt îngrijorătoare: spații murdare, produse depozitate în condiții improprii, lipsă de autorizații și chiar comportamente agresive față de echipele de control. Control tematic la IOBELLAIZ SRL. Printre deficiențele constatate se numără: Control tematic la TIA STAR CO SRL – PVCC 20.000 / 6.500, OTPSPrintre deficiențele constatate se numără: Control operativ la GREEN & RED 68
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.