Procurorii Anticorupție au descins în această dimineață la Primăria Mangalia, dar și la domiciliile unor angajați. Potrivit unor surse procurorii DNA sunt acum în sediul Primăriei Mangalia, unde derulează cercetări specifice. Potrivit surselor noastre, au avut loc cinci percheziții domiciliare: două la Mangalia, două la Constanța și una la Primăria Mangalia. Sunt vizate infracțiunile de fapte de corupție și luare de mită. Este probabil ca edilul din Mangalia să fie adus la DNA Constanța. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală. În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”. Percheziții la Primăria Mangalia Procurorul, însoțit de jandarmi, a intrat în Primăria Mangalia pentru a ridica documente:
Cu privire la această situație, IPJ Constanța a transmis: „La data de 19 august a.c.,în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Principală din comuna Ciobanu. Bărbatul de 57 de ani a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei
.
La intrarea în sediul primăriei, Cristian Radu nu a făcut declarații reprezentanților mass-media prezenți. Amintim, nu mai puțin de cinci percheziții au avut loc în această dimineață, 20 august 2025, una la sediul Primăriei Mangalia și alte patru percheziții domiciliare, printre cele din urmă aflându-se, potrivit unor surse neoficiale, și domiciliul edilului Cristian Radu. Iată ce au transmis oficial procurorii DNA cu privire la cazul de la Mangalia: Procurorii din
.
Surse bine informate au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că azi, prin ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Catană Dan Alexandru a fost împuternicit director general al Autorității Navale Române. Împuternicirea vine în contextul decesului fostului director general al ANR, Alexandru Mezei. Catană Dan Alexandru (fiul lui Dumitru Catană, fostul șef al IPJ Constanța) a fost, în perioada august 2014 – noiembrie 2014, căpitan de Port gradul IA – Căpitănia Portului
.
Principalele obiective urmărite au fost în domeniul relațiilor de muncă: La acestea se adaugă obiectivele în domeniul securității și sănătății în muncă: Asigurarea de către angajator a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru prevenirea/diminuarea riscurilor de accidentare/îmbolnăvire profesională la societătile în care îsi desfăsoară activitate cetătenii străini non UE. Cetăţenii străini non UE, pot desfăşura activităţi lucrative pe teritoriul României în condiţiile impuse de Ordonanţa Guvernului nr.25/2014
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.