Instanța militară din București analizează contestația procurorilor privind controlul judiciar al unui militar
În baza art. 237 Cod de procedură penală, instanța a înlocuit măsura arestului preventiv cu controlul judiciar pentru 60 de zile, în dosarul 369/323/P/2025, fiind vorba despre contestația procurorilor împotriva deciziei Tribunalului Militar din 28 august 2025.
Decizia menține controlul judiciar, iar timp de 60 de zile inculpatul IRIMIA COSMIN – ADRIAN trebuie să respecte obligații precum să se prezinte ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice cu persoanele vătămate ori martorii.
În timpul măsurii, autoritățile pot impune alte obligații, cum ar fi prezentarea la poliție după programul stabilit și interzicerea exercitării activităților legate de fapta comisă. În caz de încălcare, măsura poate fi înlocuită cu arest la domiciliu sau cu arestare preventivă.
Amintim că, la data de 28 iulie 2025, în Portul Sulina, inculpatul IRIMIA COSMIN – ADRIAN a plecat la bordul ambarcațiunii Corsar 850 Tour – 01227 – MC, cu 14 persoane la bord; în Golful Musura ambarcațiunea s-a răsturnat, iar patru persoane au murit. Potrivit ziarulamprenta.ro, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul nu ar fi respectat măsuri de precauție.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail