Instanța supremă confirmă legalitatea măsurilor ANAF în cazul Micula
 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că sechestrul pus de ANAF pe bunurile firmelor implicate este legal și justificat, urmărind protejarea intereselor statului. Măsurile vizează recuperarea ajutorului de stat declarat nelegal de Comisia Europeană în 2015.
 ANAF a instituit în 2024 măsuri asigurătorii pentru a recupera ajutorul de stat, în baza deciziei Comisiei Europene C(2015)2112 final din 30 martie 2015. Acestea au fost motivate de dovezi privind înstrăinarea unor bunuri mobile și imobile de către debitori sancționați.
 Conform deciziilor Înaltei Curți în dosarele nr. 435/35/2024 și nr. 505/35/2024, ANAF a câștigat recursurile împotriva companiilor European Food S.A. și Transilvania General Import Export, astfel măsurile asigurătorii au fost menținute, considerându-se că cererile de anulare a acestora sunt neîntemeiate, potrivit ziarulamprenta.ro.
 ANAF susține că prin aceste măsuri asigură conservarea patrimoniului persoanelor fizice și juridice obligate să ramburseze ajutorul de stat în cauză. „Astfel, în vederea aplicării tuturor măsurilor cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Comisiei Europene“, agenția și-a consolidat poziția în justiție.
                                                     
                        
                            Distribuie aceasta stire pe social media sau mail