Manifestația are loc la o zi după întâlnirea ministrului Daniel David cu liderii sindicali, care au anunțat, ulterior, că ministrul „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta situația și pentru a-i propune să se renunțe” la măsuri. Potrivit Edupedu, liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu au transmis după întâlnirea cu ministrul Educației, că acesta „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta situația și pentru a-i propune să se renunțe” la măsurile ce vizează creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi în clasă și comasarea de școli. Potrivit liderilor sindicali, „cea mai acută problemă dezbătută a fost cea a creșterii normei didactice de predare, efectele acestei măsuri fiind cele mai dureroase deoarece vor fi multe cadre didactice titulare cărora nu li se pot asigura cele 20 de ore”, se arată în informare, potrivit edupedu.ro. Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Cosmina-Maria Nejloveanu, de la Școala Gimnazială nr. 37, rezultate remarcabile la olimpiadele de limba română și concursurile interdisciplinare
Lucrarea, apărută la finalul anului 2024 la Bordeaux (Franța), este rezultatul unei cercetări doctorale de anvergură, distinsă în 2019 cu prestigiosul premiu acordat de Fundația pentru lucrări istorice și științifice din cadrul École nationale des chartes și Académie des sciences morales et politiques. Studiul propune o analiză aprofundată a relațiilor politice și economice ale cetăților grecești din vestul Pontului Euxin — Tyras (Cetatea Albă), Histria, Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia), Odessos
.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a avut un rol exclusiv în semnarea contractului de finanțare, contract care a fost semnat de către directorul general Felix Ardelean (conducătorul structurii care gestioneză fondurile europene) și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în calitate de reprezentanți ai ministerului. „Nu a existat în niciun moment o legătură directă între contractul de finanțare semnat de către MTI și contractul de execuție semnat de reprezentanții Aeroportului Internațional
.
Potrivit unui Raport de audit de conformitate din 24 februarie 2025, realizat de Curtea de Conturi, a fost identificată o posibilă neregulă în ceea ce privește documentele depuse de o firmă din Turcia, parte a unui consorțiu de firme participante la licitație. Suspiciunea vizează posibilul fals al unor acte care ar fi permis firmei respective să participe și să câștige contractul de lucrări. În acest context, Societatea Națională Aeroportul Internațional
.
Velierul a părăsit Portul Constanța pe 2 iulie, iar în cele 36 de zile de marș a parcurs peste 2.300 de mile marine, cu escale în porturile Salonic (Grecia), Durres (Albania), Bari (Italia) și Varna (Bulgaria). Pe durata voiajului, studenții români și internaționali au desfășurat activități complexe de instrucție marinărească, precum brațarea vergilor, lucrul în arboradă, întinderea și strângerea velelor, exerciții de vitalitate a navei, participarea la serviciile de cart
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.