Elevii și cadrele militare au adus un omagiu valorilor și tradițiilor pe care le reprezintă acest simbol identitar al statului român. Ceremonia zilnică de ridicare a pavilionului a avut astăzi o însemnătate aparte. În prezența elevilor de anul I, comandorul Valentin Nae, comandantul școlii, a susținut un discurs solemn în care a subliniat importanța respectului față de drapel, mai ales în rândul viitorilor militari ai Marinei Române. „Respectul față de Drapel nu este o simplă formalitate, ci o expresie a caracterului și a angajamentului vostru față de valorile naționale. Ziua Drapelului nu e doar o dată din calendar, ci este o zi în care trebuie să reflectăm asupra sacrificiilor predecesorilor noștri”, a transmis comandorul Valentin Nae. Cu această ocazie, opt elevi din anul I care s-au remarcat prin implicare, spirit de inițiativă și rezultate foarte bune la învățătură au primit certificate de apreciere din partea conducerii instituției. Este un gest simbolic prin care sunt recunoscute meritele tinerilor care vor deveni viitorii maiștri militari de marină și sunt încurajați să își continue parcursul cu determinare și profesionalism. Reprezentanții Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au participat și la ceremonia militară și religioasă organizată de Comandamentul Flotei pe faleza din Constanța, în semn de respect pentru tradițiile și valorile armatei române. „Este o zi a mândriei naționale, dar și a responsabilității. Respectul față de drapel înseamnă, în fond, respect față de țară, față de armată, față de camarazi și față de noi înșine”, a încheiat comandorul Valentin Nae. Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită în toate unitățile militare ale țării, fiind un prilej de reflecție, recunoștință și reafirmare a devotamentului față de România. Sursă foto: Facebook Citește și: Bacalaureat 2025: Ei sunt elevii de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța care au obținut note de 10 la examenele de maturitate
Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit peste 720.000 de ţigarete nedeclarate, estimate la o valoare de 1.010.000 de lei, ascunse în două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova și conduse de către doi cetățeni moldoveni care, potrivit documentelor, ar fi trebuit să transporte obiecte din ceramică. În ziua de 03.09.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, au efectuat controlul asupra
.
În imaginile surprinse de angajații companiei Pescăria lui Matei, din Agigea, și publicate pe rețeaua de socializare Facebook.com, meduzele par să fi invadat Marea Neagră, numeroase și dense, așternute ca o pătură de nea. Dincolo de priveliștea rar întâlnită, reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa au oferit informații importante despre meduzele ce apar în această perioadă pe litoralul românesc, prezența acestora fiind semnalată în mai multe stațiuni din
.
De asemenea, tot potrivit ITM Constanța, începând cu data de 1 octombrie 2025 aplicaţia REVISAL nu va mai fi disponibilă, toate raportările urmând a se efectua exclusiv prin noua platformă digitală. Principalele beneficii pe care le oferă REGES-ONLINE: administrarea digitală a contractelor de muncă şi acces permanent la istoricul acestora; raportarea în timp real şi actualizare automată a aplicaţiei; accesul securizat prin certificat digital calificat sau ROeID; integrarea cu sistemele
.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 950.000 lei. În data de 02 septembrie, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Isaccea a efectuat controlul fizic asupra unui ansamblu rutier,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.