Proiectul Delfin Park din Constanța avansează spre votul Consiliului Local
Dosarul actualizat al proiectului Delfin Park a fost transmis Arhitectului-Șef al municipiului Constanța pentru evaluarea tehnică. Documentația va ajunge ulterior în Comisia de urbanism și în plenul Consiliului Local pentru aprobarea finală, după ce toate observațiile au fost integrate.
Reprezentanții dezvoltatorului au explicat că au analizat punctual observațiile făcute de CTAT în vederea clarificării circulațiilor, ajustării regimului de înălțime și echilibrării raportului spații verzi - construite. De asemenea, actualizarea cuprinde referințe legislative revizuite și argumente tehnice detaliate.
„A fost un exercițiu de transparență și colaborare. Am tratat cu seriozitate toate observațiile primite, astfel încât forma finală a PUZ-ului să fie completă, clară și în deplină conformitate cu legislația actuală”, au afirmat arhitecții proiectului, potrivit ziarulamprenta.ro.
Proiectul vizează reconversia terenului fostei baze RATC într-un ansamblu multifuncțional cu locuințe, spații comerciale, școală și clinică medicală. Specialiștii consideră că, după finalizarea aprobărilor, acesta ar putea deveni un exemplu de regenerare urbană prin colaborarea mediului privat cu autoritățile locale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail