Reorganizare majoră a rețelei școlare, anunțată de ministrul David: peste 500 de unități devin structuri arondate ale altor școli
Inapoi

Reorganizare majoră a rețelei școlare, anunțată de ministrul David: peste 500 de unități devin structuri arondate ale altor școli

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Măsura vine după o analiză inițială care a arătat că aproximativ 850 de școli nu îndeplineau pragul minim de elevi sau preșcolari prevăzut de Legea 141/2025. În unele cazuri, unitățile au fuzionat între ele, iar în altele au fost comasate cu școli care deja îndeplineau cerințele legale. Ministerul subliniază că această modificare nu presupune închiderea fizică a unităților, relocarea elevilor sau reducerea posturilor existente, cu excepția funcției de director din unitățile care își pierd personalitatea juridică. De asemenea, fiecare unitate administrativ-teritorială va păstra cel puțin o școală cu personalitate juridică, scrie stiripesurse.ro Reprezentanții instituției afirmă că reorganizarea răspunde atât nevoii de eficientizare a rețelei școlare, cât și constrângerilor impuse de criza fiscal-bugetară. Printre efectele vizate se numără reducerea fragmentării sistemului și o gestionare mai coerentă a normelor didactice. Ministerul mai precizează că toate deciziile au în vedere interesul elevilor și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Procesul de reorganizare va fi monitorizat și comunicat public pe măsură ce se finalizează în fiecare județ. Sursă foto: Freepik.com Citește și: Mai multe școli și grădinițe din județul Constanța își pierd personalitatea juridică: iată lista completă
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Consiliul Județean Constanța achiziționează dotările și echipamentele medicale necesare Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul. Care este valoarea licitației

Licitația organizată de Consiliul Județean Constanța vizează furnizarea de dotări și echipamente medicale pentru obiectivul de investiţie „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța” aferente proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Contract de finantare nr.SP 79/1/20.04.2023 PNNR/2022/C12/MS-0212- Infrastructura .

Actualitate

Consiliul Județean Constanța, licitație de 41 de milioane de euro pentru dotările și echipamentele medicale necesare Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul

Guvernul oprește unele proiecte PNRR. Ministrul Dragoș Pîslaru: Nu mai risipim banii pe șantiere care nu avansează!

Oficialul a explicat că această măsură este prevăzută în proiectul de Ordonanță de Urgență aflat în dezbatere publică și deja discutat în primă lectură în Guvern. Pîslaru a recurs la o comparație sugestivă: „E ca și cum ai începe să gătești zece feluri de mâncare și nu termini niciunul. La final, rămâi flămând”. Ministrul a subliniat că mai există doar un an pentru a decide care proiecte trebuie finalizate cu .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

22:51

Consiliul Județean Constanța achiziționează dotările și echipamentele medicale necesare Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul. Care este valoarea licitației

Licitația organizată de Consiliul Județean Constanța vizează furnizarea de dotări și echipamente medicale pentru obiectivul de investiţie „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța” aferente proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Contract de finantare nr.SP 79/1/20.04.2023 PNNR/2022/C12/MS-0212- Infrastructura
Image Description

22:21

VIDEO Constanța: două persoane care fuseseră luate de curenți, în largul mării, salvate de jandarmi

Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului. Între timp colacul a fost purtat de valuri și curenți mai aproape de dig. În acest moment jandarmii au intervenit și, aruncând o frânghie, au reușit să apropie colacul de dig și apoi, cu mare dificultate din cauza valurilor, să-i aducă pe cei doi în siguranță pe mal.
Image Description

22:04

Consiliul Județean Constanța, licitație de 41 de milioane de euro pentru dotările și echipamentele medicale necesare Spitalului de Pediatrie Mama și Copilul

Licitația organizată de Consiliul Județean Constanța vizează furnizarea de dotări și echipamente medicale pentru obiectivul de investiţie „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța” aferente proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Contract de finantare nr.SP 79/1/20.04.2023 PNNR/2022/C12/MS-0212- Infrastructura
Image Description

21:56

Guvernul oprește unele proiecte PNRR. Ministrul Dragoș Pîslaru: Nu mai risipim banii pe șantiere care nu avansează!

Oficialul a explicat că această măsură este prevăzută în proiectul de Ordonanță de Urgență aflat în dezbatere publică și deja discutat în primă lectură în Guvern. Pîslaru a recurs la o comparație sugestivă: „E ca și cum ai începe să gătești zece feluri de mâncare și nu termini niciunul. La final, rămâi flămând”. Ministrul a subliniat că mai există doar un an pentru a decide care proiecte trebuie finalizate cu
Image Description

21:32

Reorganizare majoră a rețelei școlare, anunțată de ministrul David: peste 500 de unități devin structuri arondate ale altor școli

Măsura vine după o analiză inițială care a arătat că aproximativ 850 de școli nu îndeplineau pragul minim de elevi sau preșcolari prevăzut de Legea 141/2025. În unele cazuri, unitățile au fuzionat între ele, iar în altele au fost comasate cu școli care deja îndeplineau cerințele legale. Ministerul subliniază că această modificare nu presupune închiderea fizică a unităților, relocarea elevilor sau reducerea posturilor existente, cu excepția funcției de director din
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:06

- Maramures - Proiecte din PNRR și Anghel Saligny vor fi suspendate. LISTA OFICIALĂ

Prim-ministrul i-a anunțat că mai multe proiecte finanțate prin PNRR ori prin programul Anghel Saligny vor fi suspendate. Nu mai sunt bani în buget. Măsurile apar și într-o ordonanță de urgență discutată în primă lectură în ședința de Guvern. Proiectul a primit critici din partea social-democraților, iar primarii amenință cu proteste. Mesajul transmis de premierul Ilie Bolojan primarilor de municipii are zece puncte importante, în care șeful Executivului îi avertizează
Image Description

00:01

- Dambovita - În comuna Lungulețu – satul Lungulețu (parțial) se oprește energia electrică. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.08.2025 în comuna Lungulețu – sat Lungulețu (parțial), între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la
Image Description

23:53

- Nationale - Video Operațiune dificilă pe o plajă din Constanţa: Două persoane luate de curenţi au fost salvate de jandarmi

Două persoane care au fost luate de curenţi, joi, pe o plajă din municipiul Constanţa, au fost salvate de jandarmi. „În această seară, în jurul orei 20:30, în timp ce asigurau măsurile de ordine şi siguranţă publică la evenimentele publice care se desfăşurau pe o plajă din municipiul Constanţa, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost înştiinţaţi de către o persoană panicată despre faptul că în largul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete