În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul, la data de 07 septembrie 2024, în proximitatea unei patiserii din Tomis Nord, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în cursul unui conflict spontan, a jignit-o şi a agresat-o pe persoana vătămată, fosta sa concubină, pe care a înjunghiat-o din spate în mod repetat cu un cuţit cu lama lungă de 7 cm, astfel încât i-a provocat nu mai puţin de patru leziuni traumatice (…), pentru care a necesitat 30-35 de zile îngrijiri medicale. Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care a decis condamnarea inculpatului la 7 ani şi 8 luni de închisoare. Azi, Curtea de Apel a micșorat pedeapsa la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. MINUTĂ Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală: Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul SGV, împotriva sentinţei penale nr. 223 din data de 10.04.2025, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6593/118/2024. Desfiinţează în parte hotărârea supusă controlului judiciar şi rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului SGV pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.371 alin.1-3 Cod penal, de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului SGV, aplicând pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în măsura în care nu contravin prezentei. În temeiul art. 72 Cod penal: Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului SGV durata măsurii arestului preventiv, de la data pronunţării sentinţei apelate (10.04.2025) la zi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecata în apel, rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 din Codul de procedură penală: Dispune avansarea din bugetul Ministerului Justiției a onorariului apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului SGV, pentru doamna avocat Halep Georgiana Naciadis, în cuantum de 1044 lei. Definitivă. Pronunată, după redactare, astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.(1) Cod procedură penală. OBSERVAȚII: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Sursă foto: Freepik.com Citește și: Amânare de pronunțare într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța! Ce au decis judecătorii
Potrivit anunțului ANSVSA, Eurosalt Munufacturing SRL și Auchan efectueaza rechemarea produsului: EAN: 5949084019346 Piper mozaic boabe râșniță, 70g cu lotul 290525 5 2 si data de expirare 15.06.2026. Motivul retragerii: corp străin. „Persoanele care au achizitionat acest produs sunt rugate sa nu il consume, ci sa il returneze la Serviciul Clienti din magazinul Auchan de unde l-au cumparat. Vor primi inapoi contravaloarea produsului. Prezentarea bonului fiscal nu este necesara. Este
.
Operatorul regional de apă și canalizare a transmis autorității locale că „această decizie nu este una arbitrară şi nu reflectă lipsa de voință din partea operatorului, ci este singura soluție tehnică viabilă în condițiile actuale, pentru a evita colapsul sistemului de alimentare și a proteja alimentarea cu apă a tuturor utilizatorilor. Subliniem că sistemul local a fost proiectat pentru consum casnic şi instituțional, iar în prezent se înregistrează un consum
.
Executivul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se limitează la 300 de lei brut lunar sporul acordat pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare, în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Totodată, concediul de odihnă suplimentar pentru munca grea, periculoasă sau vătămătoare va fi cuprins între 3 și 5 zile lucrătoare, măsura urmând să se aplice de la 1 iulie 2025 până la 31 decembrie 2026.
.
Curtea de Apel Constanța va marca această zi vineri, 4 iulie 2025, printr-un eveniment de tip „Porți deschise”, organizat la sediul Palatului de Justiție din strada Traian nr. 35 C. Evenimentul este dedicat în special elevilor, studenților, reprezentanților societății civile, jurnaliștilor și tuturor celor interesați de mecanismele și activitatea instanțelor. În cadrul acțiunii, vizitatorii vor fi întâmpinați în holul principal al Palatului de Justiție și vor putea participa la tururi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.