Procurorii Anticorupție au descins în această dimineață la Primăria Mangalia, dar și la domiciliile unor angajați. Potrivit unor surse procurorii DNA sunt acum în sediul Primăriei Mangalia, unde derulează cercetări specifice. Potrivit surselor noastre, au avut loc cinci percheziții domiciliare: două la Mangalia, două la Constanța și una la Primăria Mangalia. Sunt vizate infracțiunile de fapte de corupție și luare de mită. Este probabil ca edilul din Mangalia să fie adus la DNA Constanța. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală. În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Zborurile „la ancoră” se desfășoară seara, între 18:00 și 22:00, cu șase baloane ancorate de sol, care se ridică până la aproximativ 30 de metri. Fiecare zbor durează circa 15 minute, iar tariful este de 100 de lei de persoană. Organizatorii atenționează că „zborurile depind de condițiile meteorologice, în special de intensitatea și direcția vântului”. Siguranța participanților este prioritară, iar zborurile pot fi anulate sau reprogramate dacă vremea nu permite
.
Potrivit poliției, un bărbat de 47 de ani și o femeie de 36 de ani au fost blocați în trafic cu autoturismul și agresați. Incidentul a fost rapid, martorii relatând că ușile a trei mașini s-au deschis, iar participanții s-au lovit în văzul șoferilor blocați și al pietonilor care treceau prin zonă. Imaginile publicate de DEBRAILA.ro arată mai multe persoane fugind și lovindu-se cu arme albe printre mașinile oprite. O
.
Procurorii Anticorupție au descins în această dimineață la Primăria Mangalia, dar și la domiciliile unor angajați. Potrivit unor surse procurorii DNA sunt acum în sediul Primăriei Mangalia, unde derulează cercetări specifice. Potrivit surselor noastre, au avut loc cinci percheziții domiciliare: două la Mangalia, două la Constanța și una la Primăria Mangalia. Sunt vizate infracțiunile de fapte de corupție și luare de mită. Este probabil ca edilul din Mangalia să fie
.
Procurorii Anticorupție au descins în această dimineață la Primăria Mangalia, dar și la domiciliile unor angajați. Potrivit unor surse procurorii DNA sunt acum în sediul Primăriei Mangalia, unde derulează cercetări specifice. Potrivit surselor noastre, au avut loc cinci percheziții domiciliare: două la Mangalia, două la Constanța și una la Primăria Mangalia. Sunt vizate infracțiunile de fapte de corupție și luare de mită. Este probabil ca edilul din Mangalia să fie
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.