Tribunalul Constanța, modificări importante în dosarul privind insolvența companiei GSP Offshore SRL, considerată perla coroanei din portofoliul afaceristului Comănescu
Judecătorii Secției a II-a Civile au admis ieri, 12 august 2025, cererea formulată de administratorul judiciar privind majorarea termenelor stabilite în cauză, inclusiv cele pentru anunțarea creanțelor. Iată minuta hotărârii intermediare de ieri din dosarul 8580/118/2023, cu noile termene stabilite de judecătorul sindic pentru insolvența GSP Offshore SRL: „Admite cererea formulată de administratorul judiciar CITR Filiala București SPRL şi Spectrum Insolvency IPURL, de majorare a termenului. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare/publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014). Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 12.08.2025. Document: Hotărâre intermediară 12.08.2025“ Amintim că, în cauză prin decizia nr. 778/2025 din 08 iulie 2025, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC GSP Offshore SRL. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, noul termen în apel fiind stabilit pentru data de 20 august 2025. De asemenea, amintim că, la data de 6 august 2025, magistrații Secției a II-a Civile, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a Curții de Apel au respins cererea formulată de compania privată pentru suspendarea provizorie a executării sentinței Tribunalului Constanța din 8 iulie 2025, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societatea privată. Hotărârea Curții de Apel este, potrivit minutei afișate pe Portalul Instanțelor de Judecată, fără cale de atac. Iată minuta Hotărârii 136/2025 a Curții de Apel în procesul privind cererea de suspendare provizorie formulată de GSP Offshore SRL: „Respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei civile nr.778/08.07.2025 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.8580/118/2023, formulată de debitoarea GSP Offshore S.R.L.. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 06.08.2025. Document: 136/2025 06.08.2025“ Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 12 august 2025, GSP Offshore SRL are sediul în Voluntari, Șoseaua Pipera – Tunari, nr. 97 și se ocupă în principal de activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale. Asociați ai GSP Offshore SRL figurează Gabriel Valentin Comănescu, GSP Holding SA (din Luxemburg) și Texrom Well Management SRL (controlată Gabriel Valentin Comănescu), administratorul GSP Offshore SRL fiind Gabriel Valentin Comănescu. În anul 2023, compania a declarat 620 de angajați, profit 1.308.749 de lei, datorii 2.320.800.646 de lei și cifra de afaceri 605.992.327 de lei. Sursa foto: Energy Industry Review Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: GSP Offshore, reacție OFICIALĂ după ce Tribunalul Constanța a dispus intrarea în insolvență a companiei. Zi decisivă și pentru Grup Servicii Petroliere SA
Prima dintre consultările de piață face referire la estimarea valorii de achiziție a serviciului de elaborare piese scrise și desenate (studii de fundamentare și documentație de urbanism) ce vor sta la baza elaborării PUZ – Proiect de regenerare urbană – „Zona Agro-industrială”. Astfel, se caută oferte de preț pentru elaborarea documentației de urbanism pentru o zonă de aproximativ 1.830 ha din Constanța, delimitat de limta UAT, drum de exploatare, bd.
.
Astfel, S.C.P.E.J. Duşu și Asociații, prin executor judecătoresc Badea Violeta, având în vedere cererea de executare silită nr. 1224/2024 din data de 08.07.2024, ce face obiectul dosarului de executare silită numărul 1224 din data de 08.07.2024, având creditor pe BANCA TRANSILVANIA S.A., iar debitor pe B. F. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în Hârşova, în baza Contract de credit din 2022, în conformitate cu dispozițiile art. 839 alin. (1) din
.
Inițiatorul planului este societatea Gencom Star E-M SRL, iar documentația a fost elaborată de firma Agorapolis SRL, reprezentată de arhitectul Mihaela Pușnava. Proiectul vizează reglementarea amplasării în parcelă a unor construcții cu funcțiunea de hale pentru producție și depozitare. Primăria invită cetățenii să transmită observații și opinii referitoare la documentațiile disponibile online pe site-ul instituției, în perioada 11 august – 26 august 2025. Observațiile pot fi depuse în scris prin:
.
Conform anchetatorilor, la jumătatea lunii iunie 2022, determinat de inculpatele A.A. și B.B., inculpatul C.C., de 16 ani, ar fi întreținut un raport sexual cu o minoră, în vârstă de 11 ani, totul petrecându-se în municipiul Constanța, inculpatul profitând, conform procurorilor, de imposibilitatea copilei de a exprima consimțământ valabil, raportat la vârsta fragedă. Câteva zile mai târziu, mai susțin magistrații în actul de sesizare a instanței, inculpatul aflat în același
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.