„La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 18.00, bărbatul ar fi pătruns într-o cafenea din incinta unui mall din municipiul Constanța și, pe fondul unui conflict spontan, ar fi împins-o pe una dintre angajate. De asemenea, ar fi distrus mai multe bunuri din interiorul cafenelei. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, 1 iulie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Declarația a fost făcută în urma unei întâlniri pe care ministrul a avut-o cu reprezentanții angajaților Ministerului Finanțelor, veniți să protesteze chiar în fața biroului său. Nazare a recunoscut că este o perioadă dificilă, în care măsurile economice impuse generează neliniște, dar a făcut apel la calm și responsabilitate. „Traversăm o perioadă care impune măsuri de reducere a cheltuielilor aparatului bugetar, iar acest lucru creează în mod firesc neliniște, alimentând
.
Campania s-a desfășurat în paralel cu activitatea Comandamentului Estival de la Constanța, începută pe 16 iunie, cele două acțiuni având un caracter complementar: de la controale tematice, până la sesiuni de prevenție și consiliere pentru operatori din industria alimentară. Pentru desfășurarea eficientă a activităților de verificare, a fost creat un colectiv temporar de lucru format din directori executivi și inspectori de specialitate din județele Olt, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița și din
.
Din primele cercetări efectuate rezultă că bena unui autocamion s-ar fi deschis în mers și ar fi lovit un cap de pod, șoferul rămânând încarcerat. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare. Din cauza accidentului rutier traficul pe drumul național este blocat.
.
La eveniment vor participa reprezentanți de seamă ai Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR): deputatul Bogdan-Alin Stoica, președintele asociației Dr. Radu Săvulescu și Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural. Moderatorul întâlnirii va fi dr. Constantin Aurel Mototolea, iar printre invitații speciali se numără Ovidiu Dunăreanu, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, și scriitoarea Gabriela Vlad. Autorul romanului, Liviu Lungu, este un nume cunoscut în peisajul cultural româno-albanez, cu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.