Potrivit prognozei oficiale realizate de meteorologi pentru următoarele două săptămâni, în Dobrogea, chiar mâine, 19 august 2025, sunt așteptate averse pe arii extinse și posibil însemnate cantitativ. O nouă etapă de ploi, tot pe arii extinse și însemnate cantitativ, au mai anunțat meteorologii și în jurul datei de 24 august 2025. „În rest, aversele vor fi pe suprafețe mici și în general slabe“, au spus meteorologii. Conform ANM, la începutul intervalului de prognoză, media maximelor de temperatură va fi de 32 de grade, apoi, în zilele de 19 și 20 august, va scădea până spre valori în jurul a 28 de grade. În următoarele două zile se va încălzi, iar media temperaturilor maxime va urca din nou spre 32 de grade. Meteorologii spun că, din data de 23 august maximele vor avea, în medie, la valori cuprinse între 27 și 30 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 17 și 21 de grade în prima săptămână și între 15 și 18 grade, în cea de a doua. Așa cum precizam mai sus, în prognoza meteo se arată că averse, pe arii extinse şi posibil însemnate cantitativ, vor fi mâine, adică în data de 19 august 2025, și posibil în jurul datei de 24 august. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Vremea în Dobrogea în următoarele zile: temperaturi ridicate, vânt slab și cer variabil
Motivul? A fost prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru contractul vizând pasarela pietonală. Astfel, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, deși termenul limită stabilit inițial de Primăria Constanța pentru depunera ofertelor de către companiile interesate de contract era astăzi, 18 august 2025, acesta a fost prelungit până la data de 28 august 2025, la ora 15.00. În această situație, ofertele vor fi depuse până cel târziu peste 10
.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care, prin decizia nr. 247/2025, din 07.04.2025, a validat ancheta DNA și a dispus începerea procesului. MINUTĂ „Solutia pe scurt: În baza art. 345 alin. 1 c.p.p., respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii Zidărescu Alina Sabina şi Chadaideh Andra Corina, întemeiate pe disp. art. 342 c.p.p. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 345 alin.
.
Potrivit autorităților, femeie a fost scoasă din apă de către cetățenii aflați în zonă. Din fericire, bătrâna căzută în mare în Portul Constanța a fost predată conștientă și cooperantă cadrelor medicale sosite la locul intervenției, respectiv, echipajul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Foto cu rol ilustrativ Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR,
.
Din fericire, micuța, speriată și dezorientată, a fost găsită în scurct timp cde jandarmii din cadrul Detașamentului Mangalia, care se aflau în patrulare pe plaja din stațiunea Saturn. Fetița este din Turda, județul Cluj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, grație intervenției lor rapide, familia a fost reunită în scurt timp, iar micuța a ajuns în siguranță la cei dragi, care între timp, panicați, apelaseră și numărul de urgenţe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.