Amzacea va avea două noi stații de încărcare pentru vehicule electrice
SC TOBIMAR GROUP, o firmă din județul Alba, va instala două stații de încărcare pentru vehicule electrice în satul Amzacea. Valoarea totală a contractului este de 235.000 lei, potrivit datelor publicate în SICAP. Finanțarea acestui proiect provine din fonduri oferite prin PNRR, Componenta C10.
Primarul comunei Amzacea, Adrian Laurențiu Gobeaja, a declarat, pentru ziarulamprenta.ro, că stațiile vor fi amplasate pe strada Geamiei și strada Albinelor. "Ambele stații de încărcare pentru vehicule electrice vor fi amplasate în satul Amzacea, una pe partea dreaptă a localității și cealaltă în stânga față de DN 38. După finalizarea montării acestora, vom amplasa și semnalizările adecvate astfel încât toți cei care tranzitează localitatea noastră să știe că există opțiunea de a-și reîncărca autoturismele electrice", a explicat primarul.
Lucrările de montare a stațiilor vor începe imediat ce condițiile meteorologice vor permite. Aceste noi facilități vor ajuta la promovarea utilizării vehiculelor electrice în zonă, ceea ce este un pas important spre un mediu mai curat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail