Șerban Pavlu este unul dintre cei mai apreciați actori români, cu un număr impresionant de roluri de film și teatru. A absolvit UNATC, la clasa lui Alexandru Repan și face parte dintre actorii de top ai Teatrului Bulandra, dar joacă și în producțiile independente. Din filmografia sa amintim „După-amiază unui torționar”, „Nuntă mută” (2008), „Toată lumea din familia noastră” (2012), „Câinele japonez” (2013), „Aferim!” (2015), „Două lozuri” (2016), „Charleston” (2017), „Roxanne” (2013), „Moartea domnului Lăzărescu”​ (2005) , dar și multe altele. Rolurile din seriale („Umbre” – HBO – rolul principal masculin, Relu, șofer de taxi și recuperator, „Clanul” – Pro TV – rolul comisarului Emil Costoiu) i-au sporit popularitatea. A primit numeroase premii, între care Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol principal”. „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, îi aduce pe aceeași scenă pe Șerban Pavlu și Vlad Lință într-o poveste contemporană despre moralitate, putere și iertare, ce surprinde esența vieții de liceu și aduce în lumină probleme de adaptare specifice adolescenței și nu numai. Textul vorbește despre corectitudinea politică, despre diferența dintre generații și despre vină. Piesa abordează teme legate de rasă, religie și bogăție, împletite într-o țesătură imprevizibilă. În această dramă psihologică personajele se angajează într-un joc tensionat. În primul rând mi se pare că este o inițiativă excelentă din următorul punct de vedere: se desfășoară pe perioada sezonului estival și cred că, pe lângă locuitorii Constanței există un număr mare de turiști veniți pe litoral, în stațiuni și dacă 1% din acești turiști aud de această stagiune estivală, pot veni fără mari eforturi ca să vadă unul, două sau trei spectacole, să asculte un concert… Asta mi se pare un câștig în sine pentru că turismul acesta cultural nu a fost suficient exploatat în țara noastră iar în foarte multe locuri din Europa este o realitate. Oamenii sunt mai dispuși în vacanță își „umple” o seară cu un spectacol. Aceste 11 săptămâni de evenimente culturale mi se par în mod real un câștig nu doar pentru orașul Constanța și acesta este și motivul pentru care vin cu mare plăcere în manifestarea aceasta. Eu sunt un concediu în momentul acesta și aș fi putut fi plecat, dar am spus ok, să facem și spectacolul acesta pe 20 iulie. În cazul acestui spectacol era esențial ca acest actor să fie tânăr, cât mai tânăr. În situația noastră a fost o extraordinară bucurie să descoper un actor extrem de complex. E foarte potrivit pentru că e foarte tânăr, însă, în același timp e un rol în care e bine să fii tânăr, dar cu o minte de actor mai în vârstă, care să realizeze complexitatea rolului pe care îl face. Și cred că Vlad se află exact pe punctul acesta de suficientă experiență de scenă. E un rol foarte greu de dus. Cred că pentru actorii profesioniști e un „must” a înțelege că în momentul când ai terminat facultatea tu, față de tine, trebuie să ai cerințele profesionismului. Așa e meseria asta, se face distribuția cu actori de 20 de ani sau cu actori de 90 de ani, ei sunt laoaltă pe scenă și poți să ai 25 de ani și să ai rolul principal, dar poți și să ai 75 de ani și să ai un rol mai mic. Asta nu înseamnă că unul e mai puțin important decât celălalt… E foarte, foarte important ca tinerii să-și asume această poziție. Dacă sunt pe scenă, joacă la nivelul spectacolului, nu la nivelul vârstei. Și atunci, aici condițiile acestea s-au îndeplinit și a fost foarte, foarte fructuoasă colaborarea noastră. Am jucat puțin în alte orașe, am jucat în general în festivaluri. E un spectacol bine primit, este un spectacol foarte bine articulat. E o dramaturgie foarte funcțională, este un autor american care pare cumva că a răspuns unei liste de cerințe, ca și cum cineva ar fi spus „uite avem niște probleme, gap-ul generațional, procesul educațional – ce mai înseamnă în ziua de astăzi școală, ce înseamnă educația, ce înseamnă relația dintre tineri și ideea de succes, ce poate face școala în a imprima unui tânăr ideea de succes, ce dorim să obținem la sfârșitul școlii: un profesionist, un cetățean, un om mai altruist….” Toate lucrurile astea apar foarte schematice, dar prin talentul dramaturgului, băgate așa într-un „sos” aproape polițist, aceste aspecte țin lumea atentă timp de două ore, ceea nu e puțin lucru, mai ales ținând cont că vorbim despre un spectacol de două personaje. Accesul la aceste întrebări te face să continui să gândești după ce vezi spectacolul, nu doar atunci. E mai mult decât entertainment, repet, sunt niște probleme extrem, extrem, extrem de contemporane. De altfel, asta și e grozav, că el merge foarte bine aici, la noi, în România, deși e scris de un autor american, în spațiul american. Nu mă pot gândi în timp ce joc la asta. Mă bucur că există această posibilitate și că sunt oameni cu deficiențe de auz care au ocazia de a urmări și înțelege un spectacol de tipul acesta, un spectacol mai profund. Că sunt în Grădina de vară Tomis sau că sunt într-un spațiu în care încap 50 de oameni, joc la fel de concentrat și urmărind aceleași obiective. Mi se pare esențial că se joacă astfel de spectacole în cadrul unui festival pentru că teatrul trebuie să fie pentru toată lumea, este un demers public. Mesajul este legat de faptul că există lângă noi un „Celălalt” care nu este niciodată mai puțin „străbătut” de probleme, cu mai puține întrebări, cu mai puține angoase, cu mai puține temeri decât mine și, prin atenția și empatia pe care eu o acord, mă pot descoperi pe mine și pot trăi în lumea în care trăim, în care suntem interconectați și legați atât de tare unii de ceilalți, pot trăi mai bine în felul ăsta. Cu cât mă deschid mai mult în a-l înțelege pe celălalt, cu atâta mă pot înțelege și pe mine mai bine. Din „Umbre”, cu siguranță. Este un rol care mi-a adus foarte multe satisfacții profesionale și un rol care mi-a adus și alte roluri. A fost o ocazie, spre deosebire de alte lucruri pe care le-am făcut, de a păstra mult timp un personaj. Atunci când sunt atâtea sezoane, tu rămâi „în lucru” o perioadă mult mai lungă de timp. E vorba de niște ani în care personajul ăsta „stă” cu tine și eu nu am trăit până acum asta, de-a lungul unor ani, chiar dacă fac teatru între timp, chiar dacă filmez la un film. Există o preocupare constantă, personajul acela nu pleacă din tine și continui să lucrezi la el, dar nu pe parcursul unei veri, cum se întâmplă pentru un film, ci pe parcursul unor ani de zile. Da. Din 25 iulie. Sunt implicat într-un proiect care va avea loc în toamnă și sunt foarte bucuros. Este vorba despre un serial polonez sută la sută, unde am fost invitat să joc. Vreau să le spun că se întâmplă lucruri interesante în orașul lor și că e momentul să vină la teatru mai mult decât înainte, acum au spectacole pentru toate gusturile!