Unul dintre acești tineri este David Hornea, absolvent al Liceului Teoretic Callatis din Mangalia, un exemplul viu al echilibrului între performanța academică și trăirea spirituală. A obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, cu note maxime la toate cele trei probe: Limba și literatura română, Istorie și Geografie. și un tânăr cu o traiectorie academică și morală demnă de toată admirația. David nu este doar un elev excepțional, ci și un tânăr profund ancorat în valorile credinței. Pe parcursul liceului, a participat timp de patru ani la faza națională a Olimpiadei de Teologie, obținând mențiuni valoroase și confirmându-și vocația. Cu această chemare clară în suflet, a ales să își continue parcursul la Facultatea de Teologie a Universității din București. „Credința în Dumnezeu m-a susținut să obțin media pe care mi-am dorit-o. Am învățat constant, iar în luna mai am intensificat pregătirea. Rezultatul mediei mele se datorează unei stări de liniște care m-a ajutat să mă concentrez. Îi sfătuiesc pe colegii mai mici să se pregătească temeinic, dar să nu neglijeze partea spirituală”, spune David cu modestie și convingere. Pregătirea lui pentru Bacalaureat a fost echilibrată și asumată: meditații doar la limba română, iar la celelalte discipline s-a pregătit cu sprijinul profesorilor de la clasă, cadre dedicate care l-au susținut permanent. Una dintre cele mai emoționante mărturii vine chiar din partea Cristinei Matei, profesoara lui de Religie: „David este elevul acela pe care orice profesor îl visează. Sunt cea mai mândră profesoară și recunoscătoare că tocmai acest elev ideal mi-a purtat numele la olimpiadele de Religie. El și-a dovedit calitatea de șef de promoție prin acest rezultat absolut meritoriu. David, îți mulțumesc pentru fiecare clipă de glorie!”. David Hornea este „tânărul lumină” care își construiește viitorul cu rigoare, încredere și har. Va deveni, fără îndoială, nu doar un teolog cu vocație, ci și un reper pentru generațiile care vin. Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, David Hornea a vorbit despre credința și educația religioasă, care au jucat un rol central în formarea sa personală și academică. David consideră că prin rugăciune, disciplină și recunoștință față de darurile primite de la Dumnezeu a reușit să își mențină echilibrul și concentrarea. Activ în biserică, a slujit la strană în timpul liber și a participat patru ani consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Teologie, obținând rezultate notabile. David și-a exprimat admirația profundă față de profesorii săi, pe care îi consideră esențiali în formarea sa – nu doar intelectual, ci și sufletește. Nu în ultimul rând, le-a transmis un mesaj de încurajare colegilor mai mici, sfătuindu-i să nu renunțe, chiar dacă nu s-au pregătit constant: cu seriozitate, nădejde și organizare, pot reuși. De asemenea, a subliniat că liniștea sufletească vine din rugăciune și încredințarea în voia lui Dumnezeu. Inspirația de a urma Facultatea de Teologie vine din experiența slujirii bisericești și din educația primită în familie. Tatăl l-a apropiat de biserică, iar mama i-a transmis darul muzicii. Își dorește să devină preot sau profesor de teologie, pentru a contribui la schimbarea societății prin exemplul personal și iubire creștină. Pentru David, viitorul înseamnă slujire, misiune, dăruire și perseverență, ghidate de valori creștine și de dorința sinceră de a lucra cu și pentru oameni. Aș putea spune că toată pregătirea suplimentară a avut o influență destul de serioasă la nota mea. Eu nu am făcut meditații decât la Limba Română, pentru că doar acolo am simțit eu că am avut nevoie, iar dedicarea, vastele cunoștințe și experiența doamnei profesor Costache Livia, pentru că dumneaei m-a meditat la această materie, au dat, iată, rezultate. Credința a avut și are un rol de frunte în parcursul meu, pentru că toate momentele dificile din viața mea au fost gestionate și depășite doar cu ajutorul Lui Dumnezeu. Mi-am însușit conduita morală doar prin credință, și tot religia m-a împins să continui să fac performanță. De ce? Pentru că religia înseamnă “reconectarea” cu Dumnezeu, restabilirea legăturii cu El. Acest act nu este posibil decât dacă depășești sfera declarativului și începi să acționezi voluntar, conștient pentru a reintra în comuniune cu Dumnezeu. Prima acțiune, deci, a fost aceea de a înmulți toate darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat, mânat de simțământul nevredniciei și al recunoștinței față de purtarea de grijă a Lui Dumnezeu arătată mie. Astfel, datoria de a potența calitățile primite de sus a făcut să ating nota maximă la examenul care tocmai a trecut. Echilibrul a fost destul de ușor de atins, dat fiind că orele de curs se desfășurau în timpul săptămânii, iar slujirea la strană în cadrul bisericilor din Mangalia și, în prezent, mânăstirii din localitatea 23 August, s-a desfășurat în mare parte în weekend-uri și vacanțe, deci gestionarea a fost armonioasă. ⁠Nu sunt de obicei prea inspirat în a oferi sfaturi, dar, în această situație, o să mă adresez colegilor mei, îndemnându-i să nu se lase copleșiți de stres și de emoții și să nu creadă că, dacă nu au învățat constant în acești 4 ani de liceu, timpul este trecut, iar nota lor, pecetluită. Nu. Examenul de bacalaureat a devenit o prioritate pentru mine la începutul clasei a XII-a, iar pregătirea intensă a durat mai puțin de o lună. Desigur că nu toți vor putea să se pregătească atât de rapid, dar toți tinerii au capacitatea necesară pentru a promova cu succes orice examen. Este doar nevoie de seriozitate, chibzuință, dedicare și nădejde. Am fost foarte surprins, nu m-am așteptat să obțin nota maximă, deși știam că notele vor fi destul de mari. A fost o bucurie foarte mare, dar și un sentiment de ușurare că mi-am îndeplinit cu succes misiunea. Pentru că mi-am ales profilul și specializarea care au avut în centru materiile care mă pasionează (istoria, geografia, româna, obiecte la care am și dat examenul), nu am avut dificultăți. Poate doar la limba română a fost mai solicitant exercițiul memorării eseurilor pentru subiectul al III-lea, dar cu disciplină și efort constant pe parcursul a 3 săptămâni, însă și cu rugăciune, s-au depășit toate. Profesorii mei, în special doamnele profesor de religie (dacă îmi îngăduiți să dau nume, Matei Cristina), istorie (Cuseac Silvia), geografie (Chelaru Melania), latină (Întorsură-Moldoveanu Geanina), dar și mulți alții, au reprezentat un punct de reper pentru mine în acești 4 ani, s-au străduit să mă învețe atât cele de trebuință pentru „examenul maturității”, adică pregătirea teoretică, cât și cele necesare pentru dezvoltarea mea sufletească. Mi-au oferit sfaturi prețioase, cu răbdare și blândețe au corectat anumite defecte pe care nu eram conștient, au și înveselit anumite ore de curs în momente când starea nu-mi prea permitea să mă bucur, pe scurt, au depus foarte multe eforturi și au fost profesori în adevăratul sens al cuvântului, și le mulțumesc nespus pentru asta, dorind să îi asigur că succesul meu li se datorează într-o mare măsură, și voi avea grijă să menționez aceasta pe oriunde mă va purta viața. Momente minunate au fost toate acele zile petrecute în compania atâtor oameni cu care împărtășesc aceleași valori morale, aceeași credință, dar mai ales aceeași vârstă, și este îmbucurător să observ că și din generația mea, care adesea este văzută drept străină de duhul Ortodoxiei, răsar mlădițe roditoare în Via Lui Hristos, tineri binecuvântați, care dau exemple vrednice de urmat și care nu doar transcriu mecanic cele învățate, ci și le și însușesc, dar le și aplică, după cuvântul Apostolului Iacov: „Credința fără fapte moartă este”. Aceste competiții m-au învățat, în mare parte, cât de frumoasă și înălțătoare este bucuria comuniunii, dragostea frățească dintre oameni, iubirea pe care trebuie să o arătăm aproapelui nostru, după modelul iubirii arătate de Dumnezeu către noi. Am avut în toți cei 4 ani de olimpiade, dar mai ales acum, pe final, niște colegi extraordinari în lotul județului Constanța, niște tineri absolut remarcabili, cu foarte, foarte multe calități, cu care încă păstrez legătura, ei reprezentând un model de prietenie pentru mine, și nu numai ei, ci și colegii din alte județe, cu care am împărtășit în toți anii momente de neuitat. Olimpiadele acestea au fost doar confirmarea că drumul pe care Dumnezeu mi-l așterne în față trebuie să continue cu Facultatea de Teologie, cu lucrarea poruncilor Lui Dumnezeu, cu iubirea Lui, pentru că doar așa ne vom putea îndestula din darurile Sale cele bogate. În mare parte, motivația care m-a făcut să aleg această cale este că, fiind cântăreț de o perioadă destul de lungă de timp, deși pare greu de crezut la vârsta mea, am simțit întotdeauna că slujirea de la strană este o teologie practică, o înmulțire a talantului dat de Dumnezeu, și că ea trebuie îmbinată armonios cu aprofundarea învățăturii de credință pe care fiecare creștin este obligat să o cunoască. Așa am ajuns la performanțele pe care profesorii de religie le-au recunoscut atunci când m-au delegat să particip din partea județului meu la Olimpiadele naționale ale anilor trecuți. Trebuie în mod categoric să menționez că tatăl meu este cel care m-a dus de mic copil la biserică, datorită lui am dezvoltat aplecarea aceasta spre cele sfinte, pe care cred că altfel poate că nu aș fi avut-o, sau, cel puțin, nu de la vârsta aceasta. Mama este cea de la care am moștenit calitățile vocale atât de necesare pentru slujirea preoțească, iar baza teoretică (și practică) a fost pusă de distinsa profesoară Matenciuc Magdalena, care m-a instruit în tainele muzicii, prin ore de canto, solfegii, cursuri de pian. Ei îi datorez cunoștințele pe care le stăpânesc acum și ușurința cu care pot interpreta partiturile. Liniștea sufletească a fost menținută numai și numai prin rugăciune, prin încredințarea mea în voia Lui Dumnezeu, fiindcă doar El, „Domn al păcii” (Isaia 9,5), este Cel care ne poate da pacea. Eu am făcut, din punct de vedere omenesc, tot ce mi-a stat în puteri, m-am pregătit cum am știut, însă capacitatea de concentrare și de redare, într-un mod atât de fidel, a tuturor noțiunilor și datelor istorico-geografice, precum și inspirația de la proba dată la limba română au fost doar consecința milei Lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților, care, în nevrednicia mea, m-au considerat demn de o asemenea onoare, ridicarea orașului și a județului pe culmile succesului. Misiunea mea, ca viitor teolog, este una dificilă, dar nu neapărat din cauza vremurilor, care sunt totuși neclare, ci din cauză că noblețea acesteia se lovește de ispitele și încercările din partea celui rău, iar aceasta se petrece încă din perioada prigoanelor creștinismului primar și continuă până în zilele noastre. Indiferent de greutăți, știu că, dacă Dumnezeu m-a ales să continui misiunea încredințată de El Sfinților Apostoli, și, prin ei, slujitorilor Bisericii, voi ieși biruitor, căci “Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu; de cine mă voi teme?”, după cuvintele Psalmistului David (Ps. 26,1) Dacă Dumnezeu va îngădui, slujirea preoțească este, cred, un ideal atât de măreț spre care tind și pe care doresc să îl ating, deși nu pot întruni toate calitățile care se cer unui preot, pentru că demnitatea este prea mare, iar eu prea mic. Vreau însă să excelez și pe partea teoretică, astfel încât să pot deveni un profesor capabil să atragă pe cât mai mulți la Dumnezeu. Numai prin exemplul propriu. Nu putem aștepta schimbarea în bine a celorlalți fără ca noi să nu lucrăm câtuși de puțin la propria persoană. Mai am încă multe de învățat, dar, cu nădejde și ajutor divin, prin iubire, pilonul principal pe care se sprijină Biserica și pe care ar trebui să se sprijine societatea, toate vor putea fi împlinite, deoarece, așa cum spune Apostolul Pavel, „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filip. 4,13). Citește și: FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: David Bălan, de la Liceul George Călinescu, toboșarul care își scrie propriul ritm