Sistemul judiciar din Serbia, vizat de un atac cibernetic. Guvernul denunţă un „război hibrid”
Inapoi

Sistemul judiciar din Serbia, vizat de un atac cibernetic. Guvernul denunţă un „război hibrid”

Postat pe 28 Jul 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Ministerul Justiţiei din Serbia a declarat luni că a fost ţinta unui atac cibernetic, cel mai grav dintr-o serie de astfel de atacuri de la începutul acestui an care au vizat mai multe instituţii ale ţării, zdruncinată de luni de zile de manifestaţii antiguvernamentale, relatează AFP. „Având în vedere că mai multe instituţii de stat sunt vizate de un an de hackeri şi atacuri maliţioase, foarte probabil că este vorba de o parte a războiului hibrid care se duce împotriva Serbiei”, susţine ministerul într-un comunicat de Agerpres. La peste trei săptămâni după un „atac cibernetic serios şi complex” împotriva instituţiilor judiciare, care a necesitat oprirea tuturor comunicaţiilor interne cu scopul de „a izola ameninţarea”, sistemul încă nu funcţionează integral, precizează ministerul. Acest atac lansat în 4 iulie a încetinit considerabil funcţionarea instituţiilor judiciare, afectând atât cetăţenii, cât şi economia ţării, declară Ministerul sârb al Justiţiei, îndemnându-i pe cetăţeni să dea dovadă de "răbdare". Serviciile informatice ale statului au împiedicat de la începutul anului două "tentative de intruziune în sistemul" judiciar, potrivit ministerului, care afirmă că primul atac a fost lansat dinspre Ungaria şi Ucraina. Serbia este zguduită din noiembrie de manifestaţii împotriva puterii, după prăbuşirea parţială a acoperişului exterior al gării din Novi Sad (nord), la scurt timp după renovarea clădirii, o tragedie soldată cu 16 morţi. Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat de mai multe ori că ţara sa se confruntă cu o "tentativă de revoluţie colorată", care ar fi - potrivit lui - orchestrată de puteri străine.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

16:47

Defășurare de forțe în Medgidia! Au fost trimise 5 mașini de stingere ale pompierilor pentru un incendiu izbucnit pe strada Triumfului

Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la locul incendiului din Medgidia au fost trimise nu mai puțin de cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă. Misiunea pompierilor de la ISU Dobrogea este cu atât mai grea cu cât la Medgidia, temperatura resimțită astăzi depășește 34 de grade Celsius, iar echipele de intervenție depun eforturi supraomenești pentru a limita extinderea focului. Intervenția este în
Image Description

15:35

LIVE FOTO VIDEO Black Sea Airshow, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu: Spectacol pe cer, spre bucuria miilor de spectatori

Black Sea Airshow, eveniment cu tradiție ajuns deja la cea de-a patra ediție, reprezintă evenimentul aviatic al anului, pe litoral, astăzi fiind prezenți oameni din toate colțurile țării pentru a participa la spectacolul motoarelor turate la altitudine. Evenimentul este organizat de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, alături de Ministerul Transporturilor, Primăria Mihail Kogălniceanu, Aeroclubul României și Ministerul Apărării Naționale. La eveniment participă și Vergil Chițac, primarul Constanței. În cadrul Black Sea
Image Description

15:25

FOTO VIDEO Atenție, șoferi! Se circula cu dificultate pe DN2A. Mii de constănțeni și turiști participă la show-ul aerian de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Conform declarațiilor celor aflați în teren, este aglomerație de la jumătatea orașului Ovidiu până la sensul giratoriu de ieșire spre Autostrada A4 și continuarea către Mihail Kogălniceanu. De asemenea, cu aproximativ trei kilometri înainte de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, este formată o coloană de mașini până la zona de intrare spre aeroport. Citește și Accident pe autostrada A2 București – Constanța, spre litoral! Trei mașini distruse. Trafic îngreunat
Image Description

15:21

Destinația Turistică Mamaia Constanța susține SeaWave 2025, festivalul care aduce filmul și teatrul tânăr la malul mării

Festivalul a debutat spectaculos pe 1 august cu un concert acustic susținut de Emilian, urmat de premiera filmului Comatogen, regizat de Igor Cobileanski, în prezența actorilor Daniela Nane și Andrei Aradits, pe Plaja Reyna. Evenimentul continuă cu proiecții speciale, printre care documentarul Little Satchmo (în prezența laureaților EMMY John Alexander și JC Guest), Anul nou care n-a fost (regia Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (regia Stere Gulea), Hoții de subiecte (cu
Image Description

15:15

ALERTĂ la Constanța: urmărit internațional prin Interpol, depistat pe litoral. Vezi aici ce spun polițiștii

Cel în cauză (Ștefan R.) a fost escortat și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Bărbatul urmează să fie prezentat magistraților pentru realizarea procedurii privind difuziunea de urmărire internațională. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:02

- Nationale - Guvernul va activa Fondul de solidaritate al UE pentru zonele afectate de inundații și mecanismul Restore

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din Suceava şi Neamţ. Potrivit ministrului, acest demers va permite alocarea rapidă a milioane de euro din banii europeni către zonele afectate. De asemenea, Guvernul va adopta un nou pachet de ajutoare și va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. „În calitate de ministru al Investiţiilor
Image Description

18:01

- Externe - Hamas transmite că va depune armele doar dacă se înfiinţează un stat palestinian independent

Gruparea palestiniană islamistă Hamas a declarat sâmbătă că nu va depune armele decât dacă se înfiinţează un stat palestinian independent, transmite Reuters. Hamas a afirmat într-un comunicat că „rezistenţa armată (...) nu poate fi abandonată decât prin restaurarea deplină a drepturilor noastre naţionale, în primul rând prin înfiinţarea unui stat palestinian independent, pe deplin suveran, cu Ierusalimul drept capitală”. Negocierile indirecte dintre Hamas şi Israel, care vizau încheierea unui armistiţiu
Image Description

17:53

- Alba - Prețul energiei ar putea scădea cu procente cuprinse între 5 și 15%, în maximum un an și jumătate, estimează ministrul Energiei

Prețul energiei ar putea scădea cu procente cuprinse între 5 și 15%, în maximum un an și jumătate. Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Consiliul Concurenței analizează modul de formare a prețului energiei din România. Potrivit ministrului Bogdan Ivan, există posibilitatea ca, în maximum un an și jumătate, prețul să scadă cu procente cuprinse între 5% și 15%. „În momentul de faţă, ştim
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete