Chindia Târgoviște a adus director tehnic de la FC Barcelona! Argentinianul va avea atribuții la prima echipă, cât și la grupele de copii și juniori ale clubului
Începând de astăzi, 5 iulie, Chindia Târgoviște are director tehnic. Acest post a fost preluat la gruparea dâmbovițeană de către argentinianul Cristian Tonchef, care a făcut parte din staff-ul celor de la FC Barcelona şi s-a ocupat de dezvoltarea academiei catalanilor. Acesta a semnat un contract ce se întinde pe trei sezoane cu gruparea dâmbovițeană. Cristian Tonchef are dublă cetățenie, argentiniană și spaniolă, iar în cariera de jucător a evoluat în ax, pe diferite poziții, ca atacant, mijlocaș sau fundaș. A evoluat și în cupele europene pentru formații din Gibraltar și din Malta și a fost primul argentinian care a evoluat în Bahrain. „Bienvenido, Cristian Tonchef! Cristian este, începând de astăzi, noul director tehnic de la Chindia Târgoviște. În ultimii ani, a activat în stafful tehnic al celor de la FC Barcelona, având ca principale obiective dezvoltarea tinerelor talente pentru echipa catalană. Fost fotbalist profesionist, a evoluat atât în Argentina, cât și pe bătrânul continent, cu o carieră de peste două decenii. Cristian a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani și va avea atribuții atât la prima echipă, cât și la academia noastră. Mult succes, Cristian!”, a transmis Chindia Târgoviște, după instalarea lui Tonchef în postura de director tehnic. M.I.
În motivarea deciziei de anulare a autorizației și a documentului, judecătorii de la Tribunal au arătat, printre altele, că dezvoltatorul imobiliar „nu a respectat nici măcar regimul de înălțime indicat în cuprinsul CU nr. 772/2020 având în vedere că a fost încălcat regimul maxim de înălţime atât în ce priveşte numărul de etaje cât şi în ce priveşte înălţimea la cornişă“. Cazul a ajuns recent pe rolul Curții de Apel
.
Așa cum arătam și într-o ediție anterioară, după incident, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia, prof. Florin Miron, și-a dat demisia, alături de directorul adjunct al școlii. Demisia ar veni ca urmare a neasumării de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ a măsurilor ce ar trebui luate, ca urmare a situației. Revenind la zi, conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia Mangalia va fi asigurată, în continuare, de directorul
.
La hotelul SC AZUR NC 2000 SRL, unitate cu 60 de camere, inspectorii au găsit condiții deplorabile: frigidere cu urme vizibile de mucegai, băi neigienizate și fără capac la sifon, mobilier acoperit de un strat gros de praf, scaune rupte, pânze de păianjen, muște în sertare, saltele pătată și baterii defecte, cu apă curgând non-stop. În consecință, s-a aplicat o amendă de 10.000 lei și s-a dispus oprirea temporară a
.
Participanții la licitație pot închiria următoarele spații: Participanții interesați trebuie să depună o garanție de participare echivalentă cu minimum două chirii lunare, calculate la valoarea de pornire a licitației. Documentația de participare poate fi ridicată începând cu data de 03.07.2025, de la sediul Primăriei Năvodari – camera 17. Ofertele vor fi depuse cu cel puțin 24 de ore înainte de data licitației, la Registratura instituției, situată pe strada Dobrogei nr.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.