Inițial, evenimentul s-a produs în data de 21 iulie 2025, când autoritățile au decis evacuarea a șapte persoane din cinci gospodării aflate în imediata apropiere a zonei afectate. Însă, în urma evaluărilor suplimentare și a riscurilor geotehnice identificate, măsurile de protecție au fost extinse, iar miercuri, 23 iulie, autoritățile au anunțat evacuarea preventivă a încă 51 de persoane din 22 de locuințe, dintre care 7 sunt nelocuite. Evacuările au fost realizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” din Maramureș, cu sprijinul autorităților locale. Persoanele afectate au fost relocate temporar în spații puse la dispoziție de autorități sau găzduite de rude, în funcție de opțiuni. IGSU avertizează populația să evite perimetrul cu potențial de instabilitate și să respecte toate restricțiile impuse. În paralel, zona rămâne sub monitorizare continuă, iar specialiștii analizează evoluția fenomenului pentru a stabili măsuri ulterioare de siguranță. Pe lângă evacuări, autoritățile au instituit restricții de circulație pe DJ 186A și au marcat un perimetru de siguranță în jurul craterului, care afectează o suprafață de peste 150 de metri pătrați. Sursă foto: Facebook.com Citește și: Imagini DEZOLANTE cu faleza prăbușită de la Olimp: Se întâmplă când tai pădurea și faci numai betoane
Parterul clădirii găzduiește restaurantul Happy Doner, configurat pentru activitate de fast-food. Cu o suprafață de 130 mp și terasă de 80 mp, restaurantul este complet echipat: roboți automați de tăiat carne kebab, hote, friteuze, lăzi frigorifice, mobilier, AC și sistem complet de vânzare. Afacerea este operațională și se vinde cu know-how-ul și brandul Happy Doner, gata de funcționare imediat, se spune într-un anunț postat pe storia.ro. Compexul se vinde cu
.
Cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, care a decis condamnarea la aproape cinci ani de închisoare a șoferuluia cuzat de producerea tragediei. Conform datelor noastre, primul termen la Curtea de Apel Constanța a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Reamintim că potrivit procurorilor, Maria M., de 21 de ani din Techirghiol și
.
Amintim, prin Hotărârea 997/2025 pronunțată la data de 14 august 2025, judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au obligat Agenția pentru Protecția Mediului să soluționeze o cerere a companiei, transmisă la finele lunii mai 2024 către APM Constanța. În speță, este vizată cererea Magenta Construct SRL de emitere a acordului de mediu pentru „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 289/06.07.2021 «construire
.
Surse bine informate au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că, în urmă cu aproximativ zece zile, fosta conducere a ANR a trimis Ministerului Transporturilor un proiect de act normativ pentru a deveni funcționari publici. Până în prezent, conform datelor noastre, Ministerului Transporturilor nu ar fi transmis un răspuns către Autoritatea Navală Română. „Autoritatea Navală Română face control în numele Statului pe domeniul nostru de activitate. Există unele măsuri lăsate de Corpul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.