Bacalaureatul de toamnă la Constanța: Joi are loc tragerea la sorți pentru vicepreşedinţii şi cadrele didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen
Inapoi

Bacalaureatul de toamnă la Constanța: Joi are loc tragerea la sorți pentru vicepreşedinţii şi cadrele didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 33 secunde

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Educatie
La acestă ședință au fost invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor, ai asociațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ. În cele 3 centre din județul Constanța se vor organiza probele scrise, după următorul calendar:
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Educatie

UPDATE Nava-școală Mircea revine în Portul Militar Constanța după un marș internațional de instrucție

Velierul a părăsit Portul Constanța pe 2 iulie, iar în cele 36 de zile de marș a parcurs peste 2.300 de mile marine, cu escale în porturile Salonic (Grecia), Durres (Albania), Bari (Italia) și Varna (Bulgaria). Pe durata voiajului, studenții români și internaționali au desfășurat activități complexe de instrucție marinărească, precum brațarea vergilor, lucrul în arboradă, întinderea și strângerea velelor, exerciții de vitalitate a navei, participarea la serviciile de cart .

Educatie

FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Paul-Mihai Găloiu, de la Clubul Sportiv Municipal, un parcurs sportiv remarcabil în triatlon, cu rezultate de top pe plan național și internațional

Unul dintre acești tineri este Paul-Mihai Găloiu, sportiv legitimat la CSM Constanța. De-a lungul anilor, Paul-Mihai Găloiu a reușit să impresioneze prin perseverență, ambiție și performanțe constante în triatlon, aquatlon, duatlon și ciclism. Elev la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța, Paul a fost activ în competiții încă din copilărie, iar experiența sa sportivă acoperă peste un deceniu de pregătire și evoluție continuă. Paul și-a început activitatea sportivă .

Educatie

FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Cosmina-Maria Nejloveanu, de la Școala Gimnazială nr. 37, rezultate remarcabile la olimpiadele de limba română și concursurile interdisciplinare

Unul dintre acești tineri este Cosmina-Maria Nejloveanu, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța și se pregătește cu entuziasm pentru un nou an școlar plin de provocări în clasa a VIII-a. Încă din primii ani de școală, Cosmina a descoperit bucuria învățării și și-a propus constant să-și depășească limitele prin participarea la olimpiade și concursuri școlare. Eleva este membră a Centrului Județean de Excelență. În .

Educatie

FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Ionuț Florentin Matei, elev la Colegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza, îmbină rigoarea militară cu sensibilitatea literară

Unul dintre acești tineri este Ionuț Florentin Matei, elev în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, care îmbină rigoarea vieții militare cu sensibilitatea literaturii și bucuria tradițiilor populare, definindu-se prin echilibru și autenticitate. Originar din comuna Baia, județul Tulcea, Ionuț Florentin Matei a fost, încă din clasele primare, un elev de excepție. A terminat școala gimnazială ca șef de promoție, dovedind că ambiția și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

23:57

VIDEO Terasele din Portul Tomis, în beznă

Avaria a fost remediată după aproximativ 35 de minute.
Image Description

22:18

Primăria Corbu scoate la licitație serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale

Potrivit datelor publicate în SICAP, serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, în baza H.G. nr. 209/2019, reprezintă ansamblul activităților și operațiunilor desfășurate de către concesionar pentru sau în legătură cu activitatea de distribuție a gazelor naturale în cadrul concesiunii – respectiv comuna Corbu cu satele aparținătoare Corbu și Vadu – pentru construcția, exploatarea, dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora conform precizărilor din caietul
Image Description

21:48

Un FALS polițist din Constanța, prins când făcea controale pe plajă la Eforie Sud! Iată ce condamnare a primit. Judecătorii i-au confiscat insigna

Bărbatul (Tudor G.) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, el fiind acuzat de înșelăciune și uzurparea de calități oficiale. Sentința este una definitivă! Pe lângă decizia de condamnare, judecătorii au dispus confiscarea unei insigne de poliţie, un card de membru SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual) şi o insignă CNP, toate pe numele inculpatului. Pe scurt, conform procurorilor, la data de 21.07.2023 în jurul
Image Description

21:13

Bacalaureatul de toamnă la Constanța: Joi are loc tragerea la sorți pentru vicepreşedinţii şi cadrele didactice care vor face parte din comisiile din centrele de examen

La acestă ședință au fost invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor, ai asociațiilor reprezentative la nivel național ale părinților și reprezentanți ai sindicatelor din învățământ. În cele 3 centre din județul Constanța se vor organiza probele scrise, după următorul calendar:
Image Description

20:40

Vezi aici categoriile de bolnavi ce NU mai au nevoie de bilet de trimitere sau de internare când merg la medic

Măsura este prevăzută într-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, iar noile reguli se vor aplica din perioada următoare, scrie Hotnews. Același lucru este valabil și pentru biletul de internare. „Pentru a beneficia de serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), persoanele prevăzute la art. 1 se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic,
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:00

- Prahova - Astăzi, DOLIU NAȚIONAL în memoria fostului președinte al României – Ion Iliescu

Astăzi, 7 august 2025, a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile de stat în onoarea fostului preşedinte Ion Iliescu au început ieri dimineață, când sicriul a fost transportat de la Spitalul SRI „Dr.Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu a murit marți, la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax, Hotnews, News.ro. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui
Image Description

00:59

- Prahova - 30 de minute sub tricolor

Naționala feminină U17 desfășoară un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în cadrul căruia va disputa o dublă amicală împotriva selecționatei similare a Republicii Moldova. În primul meci, tricolorele s-au impus categoric, scor 5-0, grație unui hattrick înscris de Sophie Cojanu și golurilor marcate de Ariana Bucșă și Aida Bucșă, toate în prima repriză. Naționala antrenată de Ionuț Florea își putea majora avantajul în partea secundă, când
Image Description

00:58

- Braila - Concursul de autoslalom paralel CORSANI 2025, un succes

• au participat concurenți din Iași, Galati și brăileni, majoritatea celor care au “gustat” din acest gen competitiv și în aprilie 2025 Organizatorii Hobby Auto Sport Brăila și CORSANI Albina, reprezentat de Răzvan Traian Popa, cu acordul Asociației de dezvoltare și promovare a stațiunii Lacu Sarat și a Primăriei Chiscani, au desfășurat pe 2 și 3 august un concurs de autoslalom în parcarea de la intrarea în stațiune. Vremea a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete