Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța sunt așteptați azi, 18 august 2025, să se pronunțe în dosarul lui Vlad Pascu, acuzat de producerea tragediei rutiere de la 2 Mai, accident soldat cu decesul a doi tineri (Sebi și Roberta) și rănirea altor trei! Oricare va fi decizia de azi a Curții de Apel Constanța (condamnare sau trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Mangalia, aceasta va fi definitivă! Prezentul dosar a fost soluționat în primă instanță, de Judecătoria Mangalia, care l-a condamnat pe Vlad Pascu la 10 ani de detenție. Accidentul a avut loc la data de 19 august 2023, iar mâine se împlinesc doi ani de la producerea tragediei. Amintim că la ultimul termen, în fața Curții de Apel Constanța, din 18 iunie 2025, Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, a vorbit despre durerea acumulată în toți acești ani, dar și despre speranța că justiția își va face datoria. Valentin Olariu a mărturisit că drumul până aici a fost extrem de greu, marcat de suferință și așteptări dureroase, iar familia își dorește, în continuare, ca vinovatul să primească o pedeapsă pe măsura faptelor. Părintele îndoliat a subliniat că speră într-o pedeapsă mai severă decât cea pronunțată inițial, 10 ani de închisoare, nu doar ca act de dreptate pentru fiul său, ci și ca avertisment dur pentru cei care consumă substanțe interzise și se urcă apoi la volan. Mai mult, Valentin Olariu a exprimat și nemulțumirea profundă față de lipsa de reacție a autorităților în perioada care a precedat tragedia. Din acest motiv, familia intenționează să inițieze demersuri juridice împotriva Poliției, considerând că neintervenția acesteia a avut consecințe tragice. La rândul său, Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, a spus că Vlad Pascu trebuie să își ispășească pedeapsa pe care o merită și că tânărul nu ar trebui să beneficieze de reducerea pedepsei. În ultimul cuvânt, Vlad Pascu a declarat, în ultimul cuvânt, că regretă cele întâmplate, susținând că a conștientizat gravitatea faptelor. Așa cum arătam și mai sus, Vlad Pascu a fost condamnat în primă instanță, la Judecătoria Mangalia, la zece ani de închisoare, însă decizia a fost contestată la instanța superioară. Instanța din Mangalia a dispus acordarea unor daune în valoare totală de 1.740.000 de euro. Și procurorii au contestat decizia Judecătoriei Mangalia. Apelul procurorilor vizează, conform urselor noastre, cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de articolul 338 reținută în sarcina inculpatului (nr., părăsirea locului accidentului). Surse judiciare au explicat pentru Ziarul Amprenta faptul că acuzarea apreciază că s-ar impune o pedeapsă mai mare pentru această infracțiune, pentru care instanța a stabilit 36 de luni (adică o orientare spre 50% din limitele de pedeapsă prevăzută de lege), motivat de faptul că au fost avute în vedere, la individualizarea pedepsei, aceleași criterii ca în cazul celorlalte infracțiuni pentru care instanța s-a orientat spre limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege. Altfel spus, procurorii cer aplicarea unei pedepse orientate spre maxim și în cazul infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prin prisma faptului că au fost aceleași criterii avute în vedere la individualizarea pedepsei. Vlad Pascu a fost acuzat de procurori că, „în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, pe drumul public, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.L (20 ani)“. „De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche. Primele teste efectuate în cauză au relevat faptul că inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive. În cauză, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.M.V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2023. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“, conform procurorilor. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: O nouă TRAGEDIE în familia Olariu: Bunica lui Sebi a plecat la ceruri, alături de nepotul ei Tragedie în familia lui Sebi Olariu, tânărul ucis în accidentul mortal de la 2 Mai: Sebi este acum cu tine!
Astfel au fost înregistrate 4 accidente rutiere au necesitat intervenția echipajelor medicale, 11 accidente prin submersie au fost raportate în zonele Mamaia Nord, Saturn, Olimp și Venus, 7 persoane au fost transportate la spital, dintre care 2 minori, 4 persoane adulte au fost găsite în stop cardio-respirator și, din păcate, după aplicarea protocolului de resuscitare, au fost declarate decedate. În total, 775 pacienți au fost transportați la spital. Cele mai
.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul ar fi lovit în parapet. În urma accidentului rutier șoferul a fost rănit. La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere și ambulanțe ale Detașamentului Palas. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare. Din cauza accidentului rutier, circulația pe Autostrada A4 se desfășoară pe
.
Numele meu e Cristina Vaporidis și sunt maseur terapeut. Am debutat în această meserie la vârsta de 18 ani. Inițial, am vrut să urmeaz Facultatea de Psihologie, dar m-am gândit că mai bine să-mi fac o meserie și să-mi plătesc singură studiile, decât să pun pe umerii părinților mei această povară. Bineînțeles, mama mea a fost supărată, îmi spunea că dacă o să fiu cosmetician sau maseur o să mor
.
Și vila Casa Edwin din Constanța este scoasă de vânzare pe siteurile de specializare. Vila este complet mobilată, este situată în zona Centrului de scafandri și oferă atât confortul unei locuințe spațioase, cât și posibilitatea de a fi transformată într-o pensiune. Proprietatea are un preț de 750.000 euro și se întinde pe o suprafață utilă de 550 m². Vila dispune de 4 camere, inclusiv 3 dormitoare, 2 băi și un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.